Actualitatea ambasadei

A II-a ediție a campionatului național indian de oină

La data de 22 octombrie 2019, a avut loc, la New Delhi, a doua ediție a campionatului național indian de oină, organizat de Federația de Oină din India.

Cu acest prilej, un diplomat din cadrul Ambasadei României la New Delhi a acordat premii câștigătorilor și a prezentat mesajul de salut și de susținere al E.S. Dl. Radu Octavian Dobre, ambasadorul României în India.

Federația de Oină din India este un ONG înființat în luna februarie a acestui an, care are ca scop promovarea oinei în rândul tinerilor indieni. Încă de la înființare, Ambasada României la New Delhi a încurajat și a oferit sprijin acestei inițiative menite să intensifice legăturile culturale între cele două state.

Documentată prima dată în secolul al XIV-lea, oina este, potrivit unor specialiști, precursorul baseball-ului.

Galerie foto.

În prim plan

Burse oferite cetăţenilor străini de statul român prin MAE

23.12.2019

Programul de burse oferite de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, cetăţenilor străini, pe baza H.G. 288/1993, pentru anul…

Vizita E.S. dl. Radu Dobre în Nepal

09.12.2019

În perioada 4-6 decembrie 2019, E.S. dl. Radu Octavian Dobre, ambasadorul României la New Delhi, a efectuat o vizită de lucru în Nepal, cu…

Ziua Națională a României sărbătorită în Nepal

09.12.2019

Joi, 5 decembrie 2019, Consulatul onorific al României în Nepal a organizat, pentru prima dată, o recepție dedicată Zilei Naționale a…

Recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României

06.12.2019

Marţi, 3 decembrie2019, Ambasada României la New Delhi a organizat recepţia oficială cu ocazia Zilei Naţionale a României. La eveniment …