România

Dăncilă a reiterat în întâlnirea cu omologul portughez că aderarea la spaţiul Schengen reprezintă o prioritate politică pentru România

Prim-ministrul Viorica Dăncilă – aflată în vizită oficială în Republica Portugheză – a reiterat, miercuri, în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu premierul portughez, Antonio Costa, că aderarea la spaţiul Schengen continuă să reprezinte o prioritate politică majoră pentru România, mulţumind pentru susţinerea constantă de care se bucură ţara noastră în acest dosar din partea Portugaliei.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile au confirmat interesul ambelor state pentru dezvoltarea, în continuare, a unei relaţii privilegiate între cele două ţări.

"În acest sens, cei doi oficiali au convenit elaborarea unei foi de parcurs pentru implementarea eficientă a unor proiecte comune de cooperare bilaterală. De asemenea, au fost abordate şi aspecte privind cooperarea în domeniul militar, strategic şi al securităţii cibernetice. Au salutat cooperarea bilaterală excelentă în materie de securitate şi apărare, afirmând intenţia de aprofundare a acesteia, în vederea capitalizării potenţialului special creat prin derularea cu succes a programului F-16, în arii precum cercetarea pe tema echipamentelor şi tehnologiilor militare şi securitate cibernetică", se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că au fost, de asemenea, discutate perspectivele de relansare a cooperării în domeniile "infrastructurii rutiere, feroviare şi aeroportuare", având în vedere proiectele de succes realizate în trecut cu parteneri din Portugalia.

Totodată, a fost evidenţiat interesul ambelor părţi de a menţine constant dialogul bilateral în perspectiva preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019, în contextul opiniilor comune într-o serie de dosare europene, precum Brexit, Cadrul Financiar Multianual, viitorul Europei, coeziunea economică şi socială, Planul de implementare a strategiei globale în domeniul securităţii şi apărării.

"A fost discutată importanţa găsirii unei soluţii echilibrate privind viitorul buget european, care să păstreze, în acelaşi timp, un loc important politicilor tradiţionale, precum Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună. A fost subliniată importanţa finalizării negocierilor pe subiecte precum Cadrul Financiar Multianual şi politica de coeziune pe durata Preşedinţiei române la Consiliul UE, pentru a nu transfera subiectele în dezbaterea electorală, având în vedere că anul viitor vor fi alegeri pentru Parlamentul European", se arată în comunicat.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali s-au referit la buna cooperare în formatele multilaterale existente, inclusiv în ceea ce priveşte susţinerea reciprocă a candidaturilor.

Premierul român a transmis, de asemenea, interesul pentru crearea unui grup de lucru comun în domeniul absorbţiei fondurilor europene pentru a putea beneficia de experienţa acumulată de Portugalia în acest domeniu.

"Prim-ministrul Viorica Dăncilă a mulţumit pentru atitudinea constructivă a autorităţilor şi a societăţii portugheze faţă de comunitatea românească din Republica Portugheză. Cei doi demnitari au evocat, de asemenea, legăturile istorice, culturale şi lingvistice dintre cele două ţări", se mai spune în comunicat.

Sursa citată menţionează că în contextul vizitei oficiale au fost semnate o serie de acorduri şi memorandumuri de înţelegere, ce permit elaborarea de proiecte comune în domenii precum: cercetarea, inovarea şi sănătatea: Memorandum de Colaborare ştiinţifică privind implementarea Proiectului Infrastructură Luminoasa Extremă - Nuclear Physics (ELI-NP) între Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" din România şi Institutul Superior Tehnic din Portugalia; Acord de cooperare între Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş şi Universitatea Lisabona; Memorandum de Înţelegere în domeniul politicilor de sănătate între Ministerul Sănătăţii din România şi Ministerul Sănătăţii din Republica Portugheză.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

“Informare acasă! Siguranţă în lume!”

24.05.2018

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a lansat Campania naţională “Informare acasă! Siguranţă în lume!”, ce are drept scop informarea…

Heritage Tourism Conclave

26.03.2018

La 23 martie 2018, Ambasadorul României în India, dl. Radu Dobre, a participat în calitate de invitat special la ce-a de-a 7-a ediție a…

Chestionarul pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la plecarea din Romania

23.01.2018

Chestionarele au ca scop respectarea prevederilor legale privind îndeplinirea obligațiilor fiscale de către persoanele fizice care pleacă din…

Recepția cu prilejul Zilei Naționale a României

30.11.2017

La 28 noiembrie 2017, Ambasada României la New Delhi a organizat, la Hotel Claridges, recepția cu prilejul Zilei Naționale a României. La…